E un motiv bun să te întâlnești cu ortodonția încă de la început. Da, da, de la începutul copilăriei. Ne-am dori să știi că ortodonția nu se ocupă doar cu alinierea dinților și diverse sisteme 'cool' de îndreptare a dinților ci și cu urmărirea dezvoltării arcadelor dentare.
Așadar, prima vizită la medicul ortodont ar trebui să se facă în jurul vârstei de 7 ani. De la acea vârstă fragedă, el poate să-ți urmărească dinții încă din stadiul de muguri, astfel interceptând orice malpoziție dentară.
Bineînțeles, în clinica noastră luminoasă, ca pacient adult, ortodonția are un rol fundamental în poziționarea corectă a dinților înainte de un tratament protetic sau chirurgical, astfel încât rezultatul intervenției să fie minim invaziv.
Te sfătuiesc să te pregătești cu răbdare, pentru că un diagnostic și un plan de tratament de succes încep cu o colectare detaliată a măsurătorilor dento-faciale.
Dacă te-ai trezit din somn cu o durere de dinți s-ar putea să ai nevoie de un endodont. Probabil ai neglijat o carie dentară care și-a croit drum către camera pulpară a dintelui și a produs inflamația sau infectarea țesutului pulpar.
Dacă o surprindem în prima fază evolutivă se numește hiperemie preinflamatorie și cu un diagnostic corect poate fi reversibilă și putem păstra vitalitatea dintelui. Altfel, dinte va trebui tratat endodontic pentru ca tu să scapi de durere și pentru a-ți păstra dinte pe arcadă.
Endodonția a avut o evoluție extraordinară în ultimii ani, iar această evoluție se datorează capacității diagnostice crescute. La Luminos vei găsi tehnologie performantă de cea mai înaltă calitate unde CT-urile au o rezoluție înaltă, operatorii specialiști endodonți realizează toate tratamentele sub control microscopic, materialele și echipamentele endodontice sunt foarte bune astfel încât să-ți poată salva dinte.
Să știi că toți dinții tratați endodontic vor beneficia de tratament preferențial și vor fi izolați de restul cavității orale cu ajutorul unei folii elastice numită digă, un fel de spațiu pentru dinți, proces ce va spori igiena canalelor dentare.
Chiar dacă una din provocările principale ale echipei restaurative din cadrul clinicii este să-ți salveze și dinții care par nerestaurabili, uneori ne-am cunoscut mai târziu decât ar fi fost ideal.
Nu-ți face griji, chirurgia se ocupă nu doar de extracția dinților irecuperabili, dar și de reconstrucția țesuturilor moi și dure și de inserarea implanturilor dentare.
Uneori o să îi cunoști și în intervenții de microchirurgie gingivală atunci când îți dorești un zâmbet mai luminos.
Îi recunoști după echipamentul steril pe care îl poartă și te vor echipa și pe tine cu câmpuri sterile pentru ca în cadrul intervenției chirurgicale totul să fie perfect..
Pentru un zâmbet luminos păstrează-ți în primul rând dinții sănătoși. Placa bacteriană este ubicuitară în cavitatea bucală, așadar orice neregularitate dată de dinți îngheșuiți, carii cervicale, coroane și fațete incorect adaptate poate să favorizeze depunerea ei și implicit apariția bolii parodontale.
Boala parodontală este cauza principală pentru care îți pierzi într-un termen scurt dinții.
Boala parodontală este evoluția unei gingivite netratate. Deci, când gingiile tale sângerează spontan sau la periaj, ai nevoie de un specialist parodontolog. Surprinsă în faza incipientă, gingivita este reversibilă, iar parodontologul îți va explica modul în care trebuie să îți îngrijești dinții și gingiile acasă, cu ce ustensile și tehnici de utilizare. Îți va realiza el o igienizare completă și te va instrui cum să o menții acasă.
Are o sondă parodontală electronică, conectată la un laptop cu ajutorul căreia îți va măsura pungile parodontale. Nu te doare deloc și o s-o cunoști și pe Lumina, vocea robotică ce îți va anunța dimensiunea pungilor. În cazul perimplantitei și a pungilor parodontale o să faci cunoștință și cu laserul waterlase cu ajutorul căruia te va trata.
Uneori ai nevoie și de intervenții de microchirurgie în tratamentul parodontal, dar stai fără griji, parodontologul știe să facă acest lucru fără durere.
Este ramura din stomatologie care se ocupă cu restaurarea dinților grav afectați de carie sau leziuni mecanice și sau chimice (abrazii, eroziuni, fracturi), dar și de protezarea spațiilor edentate datorate dinților lipsă.
Așadar, când ai nevoie de fațete, incrustații, coroane, coroane pe implant sau punți, dar și când ai nevoie de cineva să-ți regleze ocluzia, specialiștii noștri vor avea grijă de sănătatea ta orală și de confortul din cursul tratamentelor.
Știai că toate manoperele protetice din clinica Luminos sunt realizate sub control microscopic iar tu poți urmări pe ecran ce vede medicul prin microscop? În plus, toate manoperele protetice sunt realizate digital, așa că te vei întâlni cu toată aparatura de ultimă generație în cursul tratamentelor.
Sperăm că nu îți va fi dor de materialele siliconice de amprentă și de gustul lor neplăcut. Nu le folosim la Luminos.
Totul într-un singur loc. Toate tratamentele tale și toate investigațiile necesare pot fi realizate în clinica Luminos. One stop dentistry.
Fie că ai nevoie de radiografii intraorale (bitewing, retroalveolare) pentru detalii odontale, endodontice sau parodontale, de o radiografie panoramică pentru consultație, de o teleradiografie pentru ortodontie sau de un computer tomograf pentru investigații de detaliu asupra structurilor dure, centrul nostru radiologic vă va răspunde tuturor acestor solicitări.
Pentru că este un aparat de ultimă generație, clasificat Green CT, doza de radiație absorbită de tine este minimă, indiferent că realizăm un CT în scop endodontic, cu cel mai mic voxel din lume, pentru maxim de detaliu, sau un CT al întregii regiuni craniene.
În plus, timpii de expunere sunt cei mai scăzuți, astfel pentru o radiografie panoramică vei aștepta 2.9 secunde, pentru o teleradiografie de profil 1.9 secunde, dar și pentru un CT în vederea plasării unui implant sau pentru a analiza o eventuală extracție/explantare 2.9 secunde. Impresionant este că obținem un CT al întregului craniu dintr-o singură expunere, fără stitching, în doar 13 secunde.
Nu practicăm doar stomatologia viitorului, și radiologia vine din viitor.